Răspunsul uluitor al SUA pentru o femeie răpită timp de 18 ani de un condamnat

Răspunsul uluitor al SUA pentru o femeie răpită timp de 18 ani de un condamnat
Publicat: 27/08/2016, 13:10

O femeie care a fost răpită de lângă casa ei din California, la vârsta de 11 ani, și a fost ținută captivă timp de 18 ani de un fost condamnat pentru abuzuri sexuale, eliberat condiționat, a aflat că nu poate da în judecată guvernul SUA, sub acuzația că polițiștii nu și-au făcut treaba cum trebuie în supravegherea răpitorul ei aflat în perioada de eliberare condiționată, conform Reuters.

O instanță din San Francisco i-a respins cererea, arătând că deși infracțiunile la care a fost supusă sunt oribile, legile statale și federale nu pun responsabilitatea pentru ofițerii de supraveghere asupra guvernului SUA. Unul dintre cei trei judecători s-a opus acestei decizii.

„Deși inimile noastre sunt alături de doamna Dugard, legea nu este”, se arată în motivarea instanței.

Jaycee Dugard a reapărut în public în 2009, după ce născuse doi copii în captivitate, făcuți cu răpitorul ei, Philip Garrido. Fata a fost descoperită după ce Garrido a adus-o cu el și cu cele două fetițe născute în captivitate, în fața ofițerului de supraveghere.

Autoritățile și-au cerut scuze că au ratat numeroase ocazii de a-l prinde pe Garrido și a o salva pe tânără și pe copiii săi.

Dugard a fost răpită în 1991, la 11 ani, când se întorcea de la școală. După ce a fost eliberată în 2009, ea a primit o despăgubire de 20 de milioane de dolari de la statul californian. Tânăra a dat în judecată și guvernul federal, pentru responsabilitatea de a supraveghea liberarea condiționată a lui Garrido, începând din 1988.

Ea a acuzat autoritățile că dacă și-ar fi făcut treaba cum trebuie, condamnatul nu ar fi putut să o răpească la trei ani după liberare, pe când se afla sub supraveghere. Instanța i-a respins însă această cerere.

Garrido a fost arestat pentru răpire și viol, fiind condamnat în 1977 pentru că a răpit o femeie și a dus-o în Nevada, unde a ascuns-o într-o baracă și a violat-o. A fost liberat condiționat în 1988, supravegherea fiind preluată de statul California în 1999.

Conform actelor de la instanță, ofițerii de supraveghere nu au raportat superiorilor în jur de 70 de încălcări ale condițiilor de liberare ale lui Garrido, legate de folosirea drogurilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
×